5. SISTEMUL DE OXITOCINE AL STRĂNEPOATELOR NOASTRE
Schimbările care se petrec în creierul unei vietăți sălbatice domesticite au loc foarte rapid, în termeni de evoluție - la nurcă, după numai 120 de ani de domesticire, s-a constatat o scădere a dimensiunilor creierului de cca. 20%.
Studiul Overkalix este ilustrativ pentru ceea ce ne putem aștepta de la noile metode de cercetare. Overkalix este o mică comunitate agricolă din nord-estul Suediei, lipsită de acces la hrana oferită de mare. Acest lucru explică de ce, fiind influențată de condițiile climatice locale, au existat perioade în care hrana era abundentă și perioade de foamete. Studiul a fost realizat utilizând date istorice, inclusiv recoltele și prețurile hranei. Ce s-a observat este că nepoții paterni (nu și cei materni) ai copiilor suedezi care au fost expuși la foamete în preadolescență, în secolul al XIX-lea, aveau un risc mai mic de boli cardiovasculare; în perioadele în care hrana era din belșug, a crescut mortalitatea provocată de diabet a nepoților, sugerând că avem de-a face cu o moștenire epigenetică transgenerațională. Un efect diferit a fost observat în cazul femeilor: nepoatele paterne (nu cele materne) ale femeilor care au trecut prin foamete când erau încă nenăscute, în medie, au trăit mai puțin. Studiul Overkalix a inspirat deja alte cercetări privind transmisia transgenerațională a trăsăturilor dobândite pe linie paternă.
A fost confirmat faptul că greutatea la naștere a copiilor (ale căror mame se aflau ele însele în uter în timpul foametei din iarna anilor 1944-1945 din Olanda) era comparativ mai mică.
Factorii de mediu la care sunt expuși acum oamenii care nasc sau sunt născuți nu au fost niciodată experimentați de generațiile anterioare. Pentru prima dată în istoria speciei noastre, cele mai multe dintre femei nu se mai bazează pe eliberarea hormonilor lor naturali pentru naștere: ori se folosesc de substitute farmacologice, în special perfuziile cu oxitocină, ori dau naștere prin cezariană. Cu alte cuvinte, sistemul oxitocinelor umane a devenit inutil în perioada critică din apropierea nașterii. Păstrând în minte analogia cu micșorarea creierului la animalele domesticite, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva capacitatea de a da naștere poate să se degradeze de la generație la generație.
Deja a fost remarcată o predispoziție intergenerațională pentru nașterile operative. În viitorul apropiat, vom putea afla informații noi, prin comparații internaționale - deoarece medicalizarea nașterii nu s-a dezvoltat în același timp și cu aceeași viteză în țări care sunt destul de similare în privința nivelului de trai.
Nu ne putem imagina astăzi întrebări mai vitale decât acelea legate de o posibilă transmisie transgenerațională a capacității de a naște.
Oxitocina este principalul component al cocktailului de hormoni eliberat de-a lungul tuturor episoadelor din viața sexuală și reproductivă a oamenilor. Deja ne întrebăm de ce disfuncțiile sexuale genitale devin din ce în ce mai răspândite și de ce statisticile privitoare la alăptare nu se îmbunătățesc, în ciuda campaniilor costisitoare de sănătate publică. Știm astăzi despre rolul pe care-l joacă oxitocina în capacitatea noastră de a stabili contacte directe, ochi-în-ochi, de a interpreta expresiile faciale și de a ne afla într-o stare de încredere. Cu alte cuvinte, înțelegem importanța capitală a sistemului nostru de oxitocine în procesul socializării. Oxitocina este principalul hormon al iubirii.
Care vor fi efectele unui sistem de oxitocine din ce în ce mai slab? Care este viitorul hormonilor iubirii? Care este viitorul umanității?
6. CE FACE CA O SUBSTANȚĂ SĂ FIE OTRĂVITOARE?
Paracelsus, acum cca. 500 de ani: "Dosis facit venenum" (otrava depinde de dozaj).
Este esențial să înțelegem că chiar și cele mai simple și mai necesare molecule pot deveni periculoase peste o anumită doză.
Printre mișcările care încurajează nașterea naturală, încă este un truism să compari nașterea cu alergatul la maraton și să repeți că o femeie în travaliu are nevoie de "energie", fără să realizezi că premisa esențială pentru ca travaliul să decurgă firesc este un nivel scăzut de adrenalină: acest lucru implică faptul că mușchii voluntari sunt relaxați, iar nevoia lor de glucoză este redusă.
Să ne amintim de faptul că atunci când se găsesc ketone în urină înseamnă că acizii grași au fost folosiți ca un combustibil, pentru că nu a existat suficientă glucoză disponibilă. Paterson și colegii săi au descoperit că nivelurile de ketone erau mai ridicate la femeile care au făcut foamea 12 ore înainte de cezariană sub anestezie generală decât cele care se aflau în travaliu. Acest lucru confirmă că femeile în travaliu cheltuiesc mai puțină energie decât cele care doar așteaptă operația, fără a fi în travaliu.
Există cercetări bine documentate asupra riscului de intoxicație cu apă - care poate fi fatală - atunci când femeile sunt permanent încurajate să bea în timpul travaliului, mai ales atunci când nu le e sete. [...] Trebuie să mai adăugăm că eliberarea hormonilor care se ocupă cu retenția apei poate fi văzută ca soluția găsită de natură pentru a ține vezica goală în timpul travaliului.
Institutul Național al Științelor Sănătății Mediului și Programul Național Toxicologic (The National Institute of Environmental Health Sciences and National Toxicology Program) au început să studieze ftalații după ce s-a descoperit că sângele depozitat în pungi de PVC pentru donații conținea cantități semnificative de ftalați. Cel mai comun ftalat este di-etilhexilul - DEHP. În pungile pentru perfuzii și intubări, aditivii precum DEHP pot reprezenta 40-50% din conținut.
Există câteva motive pentru care această problemă este crucială. Primul este acela că efectele ftalaților asupra dezvoltării intelectuale a fost deja demonstrat, în special de un studiu impresionant din Coreea de Sud. Autorii acestuia au descoperit că concentrațiile mari de metaboliți ai ftalaților descoperite în urină sunt asociate cu coeficienți de inteligență (IQ) mai reduși a 667 de copii din nouă școli elementare.
De asemenea, efectele dăunătoare ale ftalaților au fost demonstrate în situația extremă a copiilor prematuri care petreceau săptămâni întregi branșați la diverse tipuri de echipamente medicale, inclusiv tuburi de plastic, precum tuburile pentru respirat, pentru hrănire și pentru perfuzie. Principala descoperire este că expunerea continuă și prelungită la ftalați este asociată cu reacții inflamatorii excesive. Trebuie să reținem că inflamația declanșează boli premature, precum displazia bronhopulmonară și enterocolita necrozantă.
Bisfenolul A (BPA), un derivat al benzenului petrochimic, nu este un aditiv, precum ftalații, ci o unitate de bază pentru crearea carbonatului de plastic și rășinilor epoxidice - precum cele folosite pentru conservele metalice alimentare, sticle de plastic rezistente, sticle de apă, etanșatoare dentare, căști de protecție, ochelari, televizoare și computere. Atunci când plasticul este spălat, expus la căldură sau alte forme de stres, aceste unități de bază ale compusului chimic - care este toxic - sunt eliberate. Putem cu toții să afirmăm că avem BPA în sânge. Mai mult decât atât, s-a demonstrat că BPA trece foarte ușor în placenta umană.
Este deja cunoscut faptul că una dintre proprietățile BPA este de a mima hormonii estrogeni - ceea ce poate avea consecințe pe termen lung dacă are loc o expunere în perioadele vulnerabile de dezvoltare, în special în timpul vieții fetale.
În viitorul apropiat, una dintre principalele funcții ale toxicologiei va fi să studieze efectele substanțelor ubicue, derivate din plastic, asupra moleculelor mamiferelor și oamenilor aflați într-un stadiu incipient de dezvoltare.
Experimentele pe animale sugerează că ftalații au, de asemenea, activități endocrin-disruptive.
Legislația nu poate ține pasul cu viteza enormă a progresului plasticului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu