Nașterea în epoca plasticului (note de lectură) - 3

(Note de lectură din volumul lui Michel Odent – Nașterea în epoca plasticului. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2. Sublinierile ne aparțin.)

7. DACĂ AȘ FI EU COPILUL...

Ca medic, am luat adesea decizii după ce mi-am pus întrebarea: "Dacă aș fi eu copilul, ce aș alege?"

Atâta vreme cât cunoașterea noastră este limitată, ar trebui să avem abordări precaute.

Cu mult timp înainte de naștere, femeile sunt avertizate de medici că, dacă bebelușii lor nu se nasc la o anumită dată prestabilită, li se va induce travaliul. Primul efect al unor asemenea atitudini este că din ce în ce mai multe femei se îndoiesc de a fi capabile să înceapă travaliul fără ajutorul doctorilor.

Un travaliu indus este mult mai dificil decât un travaliu care a început spontan. De obicei, el duce la nevoia de anestezie epidurală, care, la rândul ei, duce cel mai adesea la o cascadă de intervenții, culminând cu vacuumul, forcepsul sau cezariana de urgență. "Epidemia inducerii travaliului" este un factor care explică ratele crescute de cezariene pe tot globul.

La baza acestei epidemii (a inducerii vaccinului) stau statisticile. Atunci când analizăm un număr foarte mare de nașteri, este clar că rezultatele sunt optime atunci când copilul se naște la 39-40 de săptămâni. Rezultatele nu mai sunt la fel de bune atunci când ne orientăm asupra copiilor care s-au născut la 41 de săptămâni sau mai târziu. Aceste date au dus la concluzii simpliste: "Dacă ne facem un obicei din a induce travaliul oridecâteori sarcina a durat mai mult de un anumit număr de săptămâni (41, în cele mai multe dintre spitale), vom elimina riscurile stresului fetal și chiar nașterile cauzate de post-maturitate".

[...] Dacă bebelușul a stat în uter mai mult de 9 luni, condiția sa trebuie să fie evaluată zilnic. Atâta vreme cât bebelușul e în stare bună, putem aștepta. Din momentul în care au început evaluările zilnice (simple, neinvazive, de exemplu amnioscopia și măsurarea uterului de către un practician experimentat, pentru identificarea vreunei scăderi a lichidului amniotic), singurul fapt care trebuie luat în considerare trebuie să fie bunăstarea copilului, indiferent de durata sarcinii. De departe, cel mai comun scenariu este acela în care travaliul se declanșează spontan, iar copilul se naște sănătos.

Unul dintre obstacolele strategiilor dominatoare de azi este că multe femei nu-și petrec ultimele zile de sarcină în pace. Ele devin obsedate de data care le-a fost impusă pentru inducerea travaliului, dacă travaliul nu se va declanșa spontan. Ele se află așadar într-o stare emoțională care tinde ea însăși să amâne începutul travaliului. Unele dintre ele încearcă să folosească metode non-medicale de inducere a travaliului. Aceste femei nu realizează că orice metodă eficace (de la acupunctură la stimularea sfârcurilor și întreținerea unui act sexual) implică faptul că travaliul ar putea începe înainte ca bebelușul să fi dat semnele maturizării sale. Nu există cale naturală pentru inducerea travaliului, iar unele metode sunt fără îndoială neplăcute și chiar periculoase.

Ar fi nevoie de volume întregi pentru a trece în revistă toate credințele și ritualurile perinatale invazive raportate într-o mulțime de culturi. Nu mai târziu de anul 1884, George Engelmann, în lucrarea sa Labour Among Primitive Peoples, a listat un impresionant catalog cu 1001 de moduri în care se produc interferențe cu primul contact dintre mamă și copil.

Cel mai universal și mai revoltător exemplu de interferență culturală este, simplu, promovarea credinței că colostrul este stricat sau periculos pentru copil. 

Atitudinea negativă împotriva colostrului implică faptul că, imediat după naștere, copilul trebuie pus în brațele altei persoane, dar nu ale mamei lui. Acesta este legat de un alt obicei răspândit și puternic înrădăcinat - acela de a tăia repede cordonul ombilical.

Până în anii 70, termenul de "colostru" era un cuvânt-cheie valoros în medicina veterinară, dar nu și în cea umană.

Tot în anii 70, am descoperit că atunci când are loc o interacțiune liberă, neperturbată și neghidată, între mamă și nou-născut în prima oră de imediat după naștere, există o mare probabilitate ca nou-născutul să găsească sânul în acel interval orar: nou-născuții umani manifestă reflexul de înrădăcinare (căutarea sfârcului) foarte repede, într-un moment în care mama încă se află  într-o situație hormonală specială și, ca urmare, are capacitatea de a se comporta într-un mod instinctiv, de "mamifer".

De asemenea, anii 70 au cunoscut o dezvoltare rapidă a imunologiei și bacteriologiei. Trebuie să acordăm o mare importanță studiilor despre transferul ușor și eficace al antibioticilor materni (IgG) prin placentă. Acest lucru implică faptul că microbii familiari mamei sunt de asemenea familiari, și deci favorabili, nou-născutului care este ințial total lipsit de microbi. Printr-o perspectivă bacteriologică, am ajuns la o nouă viziune asupra nașterii. Suntem acum în măsură să înțelegem întrebările fundamentale care se pun în privința primelor bacterii care ocupă teritoriul, controlându-l ulterior.

Este semnificativ faptul că, până la jumătatea secolului XX, mamele nu-și exprimau nevoia de a avea contact trup-pe-trup cu nou-născutul în prima oră de după naștere: condiționarea culturală era mai puternică decât intuiția maternă.