Nașterea în epoca plasticului (note de lectură) - 4

(Note de lectură din volumul lui Michel Odent – Nașterea în epoca plasticului. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3. Sublinierile ne aparțin.)

9. CĂI DE CERCETARE PROMIȚĂTOARE

Concluziile sunt simple, de vreme ce oamenii sunt mamifere: pentru a da naștere, o femeie trebuie să se simtă în siguranță, să nu se simtă observată și să fie într-un loc suficient de cald. 

Sfatul atât de răspândit de a sta în picioare și de a te plimba în timpul travaliului, bazat pe ideea simplistă că gravitatea poate facilita ieșirea bebelușului, nu ia în calcul premisa obligatorie a unui travaliu corect: un nivel redus de adrenalină. [...] Atunci când toți mușchii voluntari sunt în repaus, nevoia de glucoză este redusă dramatic.

Limbajul este un stimulent specific al cortextului uman. Acest lucru implică faptul că, în situații asociate cu activitatea intensă a structurilor arhaice ale creierului - precum nașterea, expunerea la limbaj trebuie să fie evitată. Cu alte cuvinte, perspectiva psihologică bazată pe conceptul inhibițiilor neocorticale este un mod a redescoperi importanța tăcerii. [...] Un pas important ar fi să evităm întrebările. A încerca să dai un răspuns unei întrebări implică activarea neocortexului.

Lumina este un alt bine-cunoscut stimulent al neocortexului. Toate procesele fiziologice care sunt asociate cu o activitatea neocorticală redusă sunt facilitate de întuneric. [...] Este remarcabil faptul că, atunci când femeile nu sunt influențate de ceea ce au citit sau de ceea ce au fost învățate, ele găsesc adesea posturi care tind să elimine orice stimulare vizuală - de exemplu, "în patru labe", ca și cum s-ar ruga.

Sugerez că poate fi dăunător faptul de a aduce la locul de naștere instrumente care pot fi percepute de către femeia în travaliu ca fiind de natură să o supravegheze sau să îi monitorizeze funcțiile corporale. Poate fi o cameră video de familie sau poate fi un monitor fetal electronic adus de către doctor. Efectele sunt aceleași.

Redescoperirea acestei nevoi de bază va lua mult timp în mișcările pro-naștere naturală, mai ales după epidemia recentă de videoclipuri cu așa-numite "nașteri naturale": o femeie în travaliu înconjurată de câteva persoane care o privesc... inclusiv un bărbat, plus o cameră video de vreme ce avem o înregistrare. Nașterea aceasta este prezentată ca "naturală" pentru că este acasă, sau pentru că mama este în patru labe, sau pentru că e într-o piscină pentru nașteri. Dar mediul este cât se poate de nenatural.

Percepția pericolului este o altă situație asociată cu activitatea neocortexului: e nevoie de atenție și alertă atunci când există pericole prin preajmă. [...] Adrenalina este de obicei un stimulent al activității neocortexului.

Știm cu toții că nu putem ajunge la o stare de relaxare atunci când lângă noi se află o persoană tensionată. Acest lucru implică faptul că una dintre principalele preocupări ale unei moașe autentice este să-și păstreze nivelul de adrenalină cât mai jos posibil. Este demn de reținut faptul că moașa, în mod tradițional, era o femeie care-și petrecea timpul croșetând.

Este ironic faptul că, în ziua de azi, avem nevoie de niște investigații atât de sofisticate pentru a ajunge la concluzia simplă că, atunci când o femeie se află în travaliu, cei din jur care eliberează adrenalină trebuie trimiși la plimbare la câțiva kilometri distanță.

10. TIMIDITATEA OXITOCINEI

Deja în 1929, Bronislaw Malinowski, în studiul său asupra vieții sexuale a nativilor din insulele Trobriand, remarcase că, chiar și în societățile în care sexualitatea genitală este liberă, cuplurile se izolează pentru a face dragoste, ca și cum ar ști de faptul că oxitocina este un hormon timid. De asemenea, cazul este similar cu alăptarea, pentru că reflexul ejectării laptelui nu se manifestă fără eliberarea oxitocinei.

În anii 50, chiar și în cazul nașterilor la spital, mediul era exclusiv feminin. "Moașa care croșetează" era persoana centrală a maternității. Exista un număr foarte mic de medici specialiști care erau aproape invizibili, apărând iute atunci când moașa îi chema pentru forceps și dispărând cât mai repede posibil după naștere. În maternitatea în care lucram ca extern în 1953-1954, medicul petrecea doar câteva minute la birou în fiecare dimineață, ascultând un raport al ultimelor 24 de ore și, ocazional, pălăvrăgind cu studenții mediciniști. Ca student-bărbat, nu îndrăzneam să intrăm într-un salon unde se afla o femeie în travaliu. Aveam voie să intru numai în faza a doua, pentru că trebuia să învăț cum se folosește forcepsul. Desigur, în acele timpuri, nimeni nu-și putea imagina măcar că tatăl copilului poate să fie primit în maternitate.

După anii 70, parcă peste noapte, s-a instaurat doctrina prezenței tatălui la naștere, devenind în câțiva ani o regulă nescrisă. În același timp, mașinăriile electronice sofisticate au invadat camera de naștere: tehnologia sofisticată este un simbol masculin. A existat atâta indiferență cu privire la masculinizarea progresivă a nașterii încât nu au existat dezbateri serioase atunci când școlile de moașe au început să accepte elevi-băieți.

Echipa condusă de Kerstin Uvnäs-Moberg a demonstrat că, imediat după naștere, mama este capabilă să ajungă la un nivel al oxitocinei mai ridicat decât al nașterii în sine. Acest vârf este vital de vreme ce este necesar pentru o eliminare în siguranță a placentei, cu pierderi minime de sânge și, de asemenea, pentru că oxitocina este principalul hormon al iubirii.

Prima condiție este ca mamei să nu-i fie frig. Regina Lederman a descoperit că nivelul de adrenalină poate reveni la normal în nu mai mult de 3 minute după naștere. [...] Când sunt întrebat de ce e nevoie pentru o naștere acasă, eu vorbesc numai despre radiatoare electrice și prelungitoare, pentru ca păturile și prosoapele calde să fie disponibile în permanență. Dacă o femeie tremură imediat după nașterea copilului, pur și simplu asta înseamnă că nu-i este îndeajuns de cald.

A doua condiție este ca mama să nu fie distrasă atunci când își descoperă copilul. Mama are nevoie să fie în contact cu pielea bebelușului, să privească în ochii lui, să-l adulmece. Orice lucru de natură să o distragă o poate aduce înapoi pe planeta noastră și îi poate inhiba secreția de oxitocină. Acest lucru poate explica acele colosale rate ale morților maternale provocate de hemoragii postpartum în grupuri etnice unde aceste ritualuri sunt deosebit de invazive. Ar lua volume întregi pentru a enumera toate modurile posibile în care o mamă poate fi distrasă la naștere. Una dintre interferențele tipice este aceea de tăiere imediată a cordonului ombilical. 

Reflexul de ejecție a fătului este o serie scurtă de contracții irezistibil de puternice, imediat înainte de naștere. În timpul acestui reflex, nu există loc pentru mișcări voluntare. [...] Unul dintre modurile obișnuite de a întrerupe procesul care duce la reflexul ejecției fătului este să folosești limbajul acolo unde există o eliminare evidentă a controlului neocortical - de exemplu, atunci când mama strigă dintr-o dată: "omoară-mă", "împușcă-mă", "lăsați-mă să mor", "fă ceva, orice", "simt cum îmi ies intestinele", "făceți-mi cezariană" etc.

Un reflex de ejecție real este compatibil cu un stadiu extatic/orgasmic, descris adesea ca fiind o stare emoțională transcendentă. 

Atunci când are loc un reflex de ejecție autentic, moașa poate uita de grijile ei obișnuite, de exemplu, de distocia umărului, de dificultățile create de ieșirea capului în cazul nașterii "picioarele înainte", de dificilul proces de rotație, lacerațiile perineale periculoase etc.

A înțelege arta moșitului ca fiind arta creării condițiilor pentru reflexul de ejecție a fătului - acest lucru ar putea pava calea către o adevărată schimbare de paradigmă.

De mii de ani, diversele medii culturale au controlat mai mult sau mai puțin procesele fiziologice legate de naștere. Au făcut acest lucru prin transmiterea unei credințe profund înrădăcinate - aceea că femeia nu are abilitatea de a naște fără un ajutor: a ajuta este o modalitate subtilă de a controla.

Femeile în travaliu nu au nevoie de ajutor direct. Ele au nevoie în cea mai mare parte de protecție împotriva oricărui factor care ar putea crește nivelul adrenalinei sau stimula neocortexul.